Fiorul dragostei mă cuprinde
Şi mă aprinde, ca un jar,
Mă avânt iar şi iar,
Cuvintele mă părăsesc,
Atunci când vreau să Îţi vorbesc,

Caut definiţii, printre solstiţii,
Mă cufund, mă înalţ tot mai sus,
Te caut printre aştrii, Isus,
Îmi simţi frământarea?
Mi-e teamă,
Glasul meu, în ecouri Te cheamă,

O lacrimă sfântă, o rugă,
Sunt Doamne, umila Ta slugă,
Spirale de ioni se înalţă, un dans,
Un minus şi-un plus în balans,
Sunt “vieţi” ce nu ştiu că au viaţă,
Monezi cu o singură faţă,
Cărări risipite de timp,
Un vechi şi un nou anotimp,

Vreau ca să strig că exişti,
Atâţia oameni sunt trişti,
Doborâţi sub poveri greu de dus,
Te implor să-i ajuţi, Domn Isus,
Ei nu vor, nu cunosc, sau nu ştiu,
Că Tu Doamne trăieşti, că eşti viu,

Ce simt când vorbesc despre Tine?
Tot cerul trăieşte în mine,
În cântec duios de vioară,
Constelaţii întregi mă-presoară,
Intonaţii, acorduri, vibraţii…


Infinite reverberaţii,
Revarsă izvoare de har,
Mări de cleştar,
Curcubee-n cascadă răsar, legământ,
Totu-i cuprins într-un singur cuvânt,
IERTARE! Prin harul divin,
Primit-am din ceruri alin,

Pacea şi neprihănirea,
Am înţeles ce-nseamnă IUBIREA,
Prin Tine am cunoscut în esenţă,
Sensul cuvântului Existenţă,
Ce am dat eu, ce-am primit,
În veci fii Isus preamărit,

Ţărână sunt, tărână-am fost,
De unul singur Doamne, nu am rost,
Un bulgăre de lut curând voi fi,
Dar duhul meu, eu ştiu,
Va fi cu Tine Doamne-n veşnicii,

Nu îndrăznesc privirea să ridic,
Te chem, Te strig şi-n sfântă rugăciune,
Te rog să faci Isuse o minune,
Acum cât mai e har, prin Duhul Sfânt,
Revarsă Doamne pacea pe pământ

Şi toţi acei ce nu-nţeleg misterul,
Privind în noaptea-ntunecată cerul,
Să vadă în miliardele de stele,
Ce mici sunt ei, ce mare-i Dumnezeu,
Să Te iubească, cum Te iubesc eu!

30/06/12, Barcelona- Lucica Boltasu